Pentru cei care încă nu știu, să precizăm că termenul tefelism, de dată recentă, provine de la trei inițiale: t-f-l, corespunzând sintagmei „tinerii frumoși și liberi”. Sunt de obicei tineri din mediul antreprenorial, liber-profesioniști, copiii îmbogățiților postrevoluționari sau pur și simplu exponenți ai clasei mijlocii conectați la finanțările externe, sub forma programelor derulate de către organizațiile nonguvernamentale, a proiectelor de cercetare sau a burselor de studii.

Genului proxim i se subsumează în linii mari două specii: așa-numiții corporatiști și hipsterii. Corporatiștii, adică salariații corporațiilor internaționale, se caracterizează prin aerul de superioritate al unei presupuse expertize și prin veleitățile manageriale. Hipsterii afectează vocația nonconformismului agrementat artistic și se autoimaginează în postură de contestatari principiali ai puterii.

Tefeliștii nu se identifică integral cu generația lor, dar alcătuiesc un segment de vârstă activ în spațiul public, în sensul că promovează în mod foarte vocal, chiar strident, anumite orientări morale și politice cu relevanță generală în zilele noastre. În această calitate credem că merită câteva notații clarificatoare, mai ales că obișnuiesc să își livreze orientările respective sub frazeologia specioasă despre libertatea individului și lupta împotriva corupției.

Ca să înțelegem mai bine profilul și implicațiile tefelismului, să amintim că până acum individul a fost conceput într-o manieră esențialmente relațională. Pentru creștinism, de pildă, individul (termenul mai corect ar fi persoana) se integra în comunitatea euharistică a Bisericii, sau în varianta protestantă – comunitatea credincioșilor.

În viziunea liberalismului clasic și a democrației liberale, individul participa împreună semenii săi la constituirea corpului civic și la reglementarea normativă a vieții tuturor. Naționalismul îl insera într-o unitate de limbă, tradiție și istorie, în termenii apartenenței organice la corpul etno-statal.

Din perspectivă funcționalistă, să zicem marxistă sau durkheimiană, existența omului era inteligibilă în contextul sistemului de producție și al diviziunii muncii. În toate aceste ipostaze, fie că individul apărea supradeterminat ori că i se atribuia o funcție volițională și creatoare, era plasat într-un raport de comunicare și cooperare cu restul colectivității.

Tefelismul nu este nici religie, nici doctrină, este un profil psihologic și totodată un joc de rol, sau altfel spus – o atitudine. Prin urmare, nu poate fi documentat cu trimiteri la vreun corpus teoretic sau la vreun autor. Este cognoscibil numai prin observație directă la nivelul comportamentului cotidian, eventual prin intermediul lozincilor vehiculate de reprezentanții săi.

Pe această cale inductivă, observăm că tefelismul refuză circumscrierile morale și sociale, pe care le consideră vetuste sau opresive și ca atare inacceptabile. Afirmă, în schimb, un individualism autosuficient, refractar la ideile de solidaritate și îndatorire, concentrat pe satisfacerea dorinței de parvenire și de acumulare a unor bunuri de prestigiu (haine de firmă, telefoane mobile de ultimă oră, mașini scumpe și altele).

Amoralismul, tradus prin lipsa de compasiune sau chiar ura față de persoanele defavorizate – în particular față de pensionari și „asistații sociali”, considerați poveri pentru tinerii întreprinzători –, asimilează tefelismul, cel puțin în exprimările sale extreme, darwinismului social. Prin omologarea subiectivității, a ființei, cu surplusul material, tefelismul corespunde consumerismului.

Din întrepătrunderea darwinismului social și a consumerismului decurge, antropologic vorbind, un regres al umanității de la imperativele etice și limitările rezonabile specifice culturii, la impulsul de a domina și de a poseda caracteristic naturii. Împrejurarea nu survine întâmplător: în măsura în care individul este abstras din cadrul realațiilor bazate pe similitudinea de interese și colaborarea organizată, ajunge în situația de a lupta fără scrupule pentru supraviețuire și supremație pe piața nereglementată, cunoscută și sub denumirea sugestivă de capitalism sălbatic.

În accepțiunea tefelismului, libertatea individului echivalează așadar cu atomizarea și cu destructurarea țesutului social. Consecința este că se delegitimează afectiv și imaginar posibilitatea concertării oamenilor în sindicate sau asociații profesionale. Câtă vreme aceștia nu se simt legați între ei, câtă vreme nu se regăsesc pe terenul unor revendicări comune, nu au disponibilitatea de a acționa împreună.

Desigur spre satisfacția patronatului, îndeosebi a companiilor străine în care lucrează mulți tefeliști, care pot să exploateze forța de muncă fără a se mai teme de greve sau măcar de perspectiva neplăcută a unor negocieri colective privind salarizarea. În acest fel, tefelismul servește în fond capitalismului, îndeosebi capitalismului internațional, care nu dorește să se confrunte în România cu ceea ce se cheamă bariere nontarifare, în primul rând cu reglementările privind asistența socială.

Ciudat este că tefeliștii angajați în corporațiile multinaționale se identifică până-ntr-acolo cu ele (de parcă le-ar aparține), încât nu realizează ce deserviciu își fac singuri. În absența protecției sindicale companiile respective îi supun unui program epuizant, de natură să-i ducă pe mulți în depresie. În plus, peste câțiva ani îi vor putea concedia rapid, înlocuindu-i cu alții mai tineri, dispuși să lucreze la fel pentru o retribuție mai mică.

Subtextul procapitalist se întrevede și în manifestările publice ale tefeliștilor, cu precădere în așa-zisa luptă împotriva corupției. Printre ei se numără neîndoielnic și persoane oneste, care cred într-adevăr că luptă împotriva corupției din politică și pentru apărarea statului de drept. Numai că miza reală a luptei împotriva corupței nu este corupția ci legislația socială, atâta câtă mai există în România.

Raționamentul cauzal implicit este următorul: Partidul Social-Democrat este un partid al corupților; Partidul Social-Democrat este un partid de stânga; rezultă că stânga și corupția sunt consubstanțiale. O concluzie absolut conformă aserțiunilor dreptei de inspirație friedmaniană, care postulează că statul este un rău adminstrator și exaltă virtuțile pieței nereglementate. Lăsăm deoparte identificarea nejustificată a social-democraților autohtoni ca fiind de stânga. Raționamentul este vicios fiindcă alocă unei circumstanțe particulare – corupția din România – o semnificație generală.

Așadar, dacă politicile de stânga sunt generatoare de corupție, stânga în principiu apare compromisă. În acest fel se legitimează de fapt statul minimal, ale cărui atribuții fundamentale sunt privatizarea proprietății (întreprinderi, zăcăminte), reducerea impozitelor aplicate marilor firme și elaborarea unei legislații a muncii favorabilă patronatului.

Toată lumea ține minte că mișcarea de „rezistență” împotriva corupției a debutat în ianuarie 2017, cu ocazia unei ordonanțe în care se prevedea, printre altele, că pentru certificarea infracțiunii de abuz în serviciu trebuia să se înregistreze un prejudiciu de minimum 200 000 lei. De aici bănuiala că se încearca scoaterea unor lideri politici, începând cu Președintele Partidului Social-Democrat – Liviu Dragnea, de sub incidența legii penale. Nu mulți își mai amintesc însă că tot atunci guvernul hotărâse creșterea salariului minim pe economie.

În aceste circumstanțe, lupta împotriva corupției, mai precis a corupților, pare să nu fi fost altceva decât pretextul moralist pentru a declanșa o campanie contra guvernului care deranjase, prin creșterea salarială, mediul de afaceri. În definitiv, cu ajutorul unei lozinci asemănătoare, și anume „Corupția ucide”, a fost înlăturat în 2015 și primul-ministru Victor Ponta, înlocuit, foarte convenabil pentru oligarhia financiară internațională, cu fostul comisar european Dacian Cioloș.

Chiar dacă doi ani mai târziu nu a fost vorba decât despre o coincidență, adversitatea tefeliștilor față de principiul redistributiv rămâne evidentă. Unii o exacerbează până la absurd, considerând inclusiv impozitul progresiv pe venit o măsură de factură comunistă.

A critica programul stângii constituie o posibilitate în cadrul pluralismului democratic. Numai că tefeliștii contestă practic, pe lângă democrația socială, și democrația politică, democrația pur și simplu. Se întâmplă așa fiindcă individualismul lor autosuficient, refractar, cum arătam, la ideile de solidaritate și îndatorire, devine în mod firesc egoism.

Or, tipul egoist are proprietatea de a se flata pe sine și de a se crede superior celorlalți. Lustrul de suprafață al studiilor superioare îl alimentează pe tefelist în această convingere, deși la o privire mai atentă se dovedește adeseori abia mediocru din punct de vedere intelectual. Cu cât are o părere mai bună despre el însuși, cu atâta se arată mai puțin dispus să le accepte altora, considerați ireductibil inferiori, dreptul de a se manifesta.

O mostră de gândire (să-i spunem totuși gândire!) politică tefelistă ne-a parvenit de curând. Este conținută în recomandarea transmisă congenerilor săi de către un anume Andrei Nicolae Popa, se pare liderul studenților de la Facultatea de Științe Politice din Universitatea București, de a nu-și lăsa „părinții și bunicii mai slabi la minte” să participe la referendumul privind definirea constituțională a căsătoriei.

Bietul de el, deși este de presupus că se proclamă liberal, democrat și europenist, probabil nici nu realizează că a reluat punctul de vedere leninist referitor la rolul conducător al minorității conștiente. Oricum, credem că distinsa doamnă Raluca Alexandrescu și domnul profesor universitar doctor Ioan Stanomir, care predau cunoștințe și pesemne formează caractere la facultatea respectivă, ar trebui să fie încântați de un asemenea emul promițător pe terenul elitismului egolatru!

Motivațiile subiective ale tefeliștilor sunt diverse. Ele țin de experiența emoțională a fiecăruia, de încadrarea profesională și accesul la resurse, de afinitățile morale și politice. Cu siguranță mulți nu ar fi dispuși să se recunoască în prezentarea noastră, crezând sincer că sunt democrați și că luptă împotriva corupției și pentru statul de drept.

Din păcate însă, implicațiile obiective ale atitudinii tefeliste rămân acestea, indiferent că vor sau nu să accepte. Cum remarca un autor celebru: ei n-o știu, dar o fac.

Sursa: argumentesifapte.ro

Autor: Alexandru Mamina*

*Alexandru Mamina este cercetător ştiinţific I la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, în cadrul căruia coordonează „Atelierul pentru studiul ideilor politice contemporane”. Autor al lucrărilor Societate, instituţii, reprezentări sociale – studii de istoria mentalităţilor şi a imaginarului, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1998 ; Manual de istorie pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 1999; Caietul elevului pentru clasa a VII-a (coautor), Bucureşti, Corint, 2000; Manual de istorie universală pentru clasa a XI-a (coautor), Chişinău, Prut Internaţional, 2001; Dimensiunea religioasă a gândirii contrarevoluţionare franceze, Bucureşti, Corint, 2002; Structurile intelectuale ale romantismului revoluţionar şi contrarevoluţionar. Cazurile istoricilor francezi, germani, români, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2007; Paradigme revoluţionare în secolul al XIX-lea (tipuri europene şi manifestări româneşti), Bucureşti, Editura Academiei, 2008; Social-democraţie şi cultură. De la marxism la postmarxism, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Redefinirea identităţii. Pentru o social-democraţie critică, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2010; Marxismul occidental şi marxismul oriental (ideile, societatea, cultura), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2011; Capitalism şi democraţie. Principii, structuri, evoluţie (coordonator), Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2013, *** Cunoaştere şi creaţie: orientări caracteristice în cultura modernă, Târgovişte, Cetatea de Scaun, 2015. A publicat articole de specialitate în „Revista Istorică”, „Studii şi Materiale de Istorie Modernă”, „Revue Roumaine d’Histoire”, „Polis” etc., în periodicele „Cuvântul”, „Cultura”, pe site-ul Critic Atac şi în revista „La Penseé Libre”, care apare în format electronic.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.