Doctorul Moarte a inventat Mașina de Sinucis. „În cinci minute ești în Paradis”

Un doctor specializat în eutanasie a inventat o capsulă „elegantă și șic” de forma unui coșciug, în care utilizatorii se suie, apasă butonul „MORI” și se sting „în câteva minute” pe măsură ce azotul lichid reduce nivelul de oxigen.

“Capsula morții”, care a primit numele de alint „Sarco” (de la sarcofag), este ideea doctorului „umanist” australian de 71 de ani Philip Haig Nitschke, fondatorul Exit International, o companie care promovează sinuciderea asistată. Pentru preocupările sale, Nitschke a fost poreclit „Doctorul Moarte”.

„Sarco este dispozitivul pentru eutanasie care utilizează azot lichid pentru a reduce nivelul de oxigen, oferind o moarte liniștită în interval de câteva minute”, arată un clip video de promovare al companiei Exit.

„Capsula morții” se află expusă la un salon din Veneția, până în noiembrie.

În locul unei producții de masă a lui „Sarco”, care ar fi riscat să creeze o sumedenie de probleme juridice prin încercarea de a comercializa un dispozitiv care ucide oamenii, inventatorii au decis să dea publicității planurile produsului pentru ca utilizatorii să și-l poată crea singuri cu ajutorul imprimantelor 3 D, scrie Life Site News.

Accesul la planurile de fabricare ale lui Sarco va fi liber.

„Este minunat conceput. Este perfect funcțional pentru scopul său. Iar simplitatea tehnologiei sale inovative este o minunăție”, declară doctorul australian David Swanton despre mașinărie, în același clip promoțional.

Creatorul lui „Sarco” după ideea doctorului Nitschke este inginerul Alexander Bannink. „Capsula morții” a fost gândită pentru ca utilizarea ei să fie cât mai intuitivă, spune el.

„Nu le poți explica persoanelor care sunt pe punctul de a intra (în dispozitiv) cum se poate intra, căci acest lucru trebuie să fie clar din design. Deci există un mâner, există o fereastră care te ghidează. Forma este cea care te ghidează… Înțelegi imediat cum să-l folosești”, explică Bannink.

„Ca și cum ai bea un pahar în plus”

Într-un interviu pentru publicația Vice, Philip Nitschke alias „Doctorul Moarte”, spune: „Cred că alegerea morții este un drept. Dacă mi-ai spune chiar acum că ieși afară să te sinucizi, ar trebui să te opresc? Nu cred. Consider că tu, fiind o entitate de sine stătătoare, ești liber să iei această decizie singur. Ea nu mă face fericit, dar este decizia ta. Eu doar ofer o moarte liniștită.”

El a explicat modul de funcționare al lui Sarco: „După ce ți-ai ocupat locul în mașină, azotul începe să plutească. După un minut și jumătate începi să te simți dezorientat – o senzație comparabilă cu cea dată de un pahar în plus – și câteva minute mai târziu își pierzi conștiența. În vreo cinci minute ești dus. Singurul mod de a controla sarcofagul este din interior, astfel că nu este posibil să ucizi pe cineva cu el.

De asemenea, poți alege un geam mat sau transparent, așa că poți duce mașina oriunde, dacă ai o priveliște preferată.”

Să-ți inviți familia la propriul parastas

În ciuda promisiunii unei experiențe a morții în care utilizatorul deține controlul total, acesta este totuși nevoit să obțină un cod de la un terț pentru a activa mașina.

„Nu poți activa Sarco fără a obține în prealabil un cod. Când ai acest cod, suntem siguri că ești sănătos mintal și deci eligibil pentru o moarte liniștită”, afirmă Bannink.

„Și avem un buton MORI și un buton STOP, pentru că ele trebuie să fie acolo. Există și o trapă de salvare. Astfel, facem un produs «sigur», pentru că așa procedează un bun producător”, adaugă el.

Potrivit site-ului Exit International, „elegantul design” al lui Sarco vrea să sugereze un sentiment de oportunitate: „de călătorie către «o nouă destinație» risipind «factorul yuk (neplăcut)», asociat de regulă cu sinuciderea.” Nu sunt necesare nici medicamente, nici specialiști. Persoanele cu handicap pot activa mașina prin mișcarea ochilor sau cu ajutorul vocii. „Scopul lui Sarco este eliminarea oricărei nevoi de asistență”, arată site-ul, adăugând că acest lucru „asigură ca orice utilizare a Sarco să fie legală”.

„Ce poate fi mai bine decât să ai familia și prietenii apropiați la masă, un pahar de șampanie, vinuri, și apoi, hop, în Sarco și ai și pornit într-un zbor imaginar liniștit, rapid și sigur spre paradis”, se extaziază australiana Sally Curlewis în clipul promoțional.

Eutanasia și sinuciderea asistată au fost legalizate în numeroase țări, precum Olanda, Elveția, Germania, Canada și în unele state americane, sub diferite forme și în diferite cadre legale.

Din 2014, Belgia a legalizat și eutanasierea minorilor, fără a impune nici o limită de vârstă.

Autor: Adrian Pătruşcă 

Sursa: evz.ro

Foto: YouTube

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.