Momentul istoric în care România „creștină” va pune cruce Crucii (2)

De la Florin Buhuceanu, președinte al Asociației Accept, am aflat o altă informație extrem de importantă.

Astfel, după ce l-am rugat să estimeze cam în cât timp vom ajunge să avem și noi “o țară ca afară” în materie de „drepturi LGBT+„, dumnealui a afirmat, foarte sigur pe sine, că în maxim 5 ani vom avea „parteneriat civil” și în România.

Așadar, în următorii 5 ani vom avea „parteneriat civil” și în România.

Ne-o spune domnul Florin Buhuceanu, bazat pe ce știe dumnealui despre cum merg lucrurile în România și, probabil, pe ce i s-a promis de susținătorii agendei LGBT+ din diverse posturi influente, la noi în țară și peste hotare.

O informație extrem de importantă.

Evident, noi toți știm că omul spune și propune, dar, în cele din urmă, Dumnezeu dispune. Asta chiar dacă, în mod cât se poate de rezonabil, nu putem crede că Cel de Sus va dispune să se coboare îngerii din ceruri să voteze în locul nostru (sau să se organizeze, ca să avem ce vota).

Eventual îngerii se vor coborî să ne ajute în mod nevăzut pe aceia dintre noi care vom avea disponibilitatea să ne opunem public, deschis și cu toate mijloacele legale ce pot fi utilizate împotriva legiferării Legii fărădelegii în Țara noastră românească.

Totuși, nu pot să nu remarc că, dată fiind acestă estimare a domnului Buhuceanu, următorul interval de cinci ani va fi unul dintre cele mai importante momente din istoria poporului român. Un moment de răscruce, în care românii (poate că cei mai mulți dintre ei fără să conștientizeze ) vor face una din cele mai importante alegeri din istoria cunoscută a acestui popor.

După cum știm, românii au apărut în istorie ca popor creștin și așa am rămas, în ciuda vicisitudinilor istorice și a tuturor presiunilor la care au fost supuși înaintașii noștri pentru a se lepăda de creștinism (invazii și spolieri musulmane, presiuni din partea unor stăpâniri susținătoare ale altor confesiuni creștine, ateism comunist).

Dacă noi, generația de acum din România, nu vom reuși să stopăm această intenție criminală, atunci fără doar și poate noi, cei de acum, vom fi generația care va pune cruce Crucii în istoria țării și a poporului nostru.

Ce înseamnă, de fapt, parteneriatul civil?

„Parteneriatul civil” marchează momentul în care o anumită practică omenească, considerată de Biserică păcat de moarte, este recunoscută de stat ca fiind legitimă și generatoare de efecte juridice în materie de drepturi civile.

În mod logic și inevitabil, într-un stat care a introdus “parteneriatul civil” se va ajunge mai devreme sau mai târziu la un conflict pe viață și pe moarte între, pe de o parte, efectele juridice ale acestei noii instituții sociale și, pe de altă parte, alte norme, instituții și practici sociale întemeiate pe înțelesul tradițional al familiei ca uniune dintre un bărbat și o femeie.

Conflictul ireconciliabil dintre o astfel de instituție ancorată juridic în legislația statului și învățătura creștină despre natura umană și despre familie este inevitabil, după cum o demonstrează experiența altor societăți în care mișcarea pentru “drepturi LGBT+” are deja istorie.

Plecând de la ceea ce vedem că s-a întâmplat în atâtea locuri în lume, este evident că riscăm să hrănim o iluzie extrem de periculoasă și, în ultimă instanță, sinucigașă dacă ne imaginăm că acest conflict va putea fi prelungit sine die, amânat, dezamorsat în bună pace, înțelegere și toleranță reciprocă între promotorii agendei “drepturilor LGBT+” și creștinii din societate, sau cel puțin acei creștini care nu sunt dispuși să accepte “schimbarea”, “actualizarea”, “aggiornament-ul” învățăturii de credință a Bisericii cu diverse forme de “creștinism” liberal, „open-minded”, „inclusiv”, și, în ultimă instanță, cu un “creștinism” antihristic.

Din experiența altor societăți, se poate vedea cu asupra de măsură că „parteneriatul civil” nu este altceva decât o etapă în proiectul pe termen lung de utilizare a agendei “drepturilor LGBT+” pentru schimbarea din temelii a ordinii juridice, morale și culturale din societate.

În numele egalității, echității și progresului social, după “parteneriat civil” urmează, la intervale de timp mai scurte sau mai lungi, „căsătoria pentru toți”, introducerea adopțiilor de copii de către cuplurile homosexuale, presiuni pentru desființarea diviziunii “binare” (bărbat sau femeie) în definirea persoanei umane (cu toate consecințele sale juridice, sociale și culturale), presiuni pentru instalarea toaletelor unisex, etc., etc., etc..

Introducerea „parteneriatului civil” marcheză un „point of no return”, un punct de la care nu mai rămâne loc de întoarcere în evoluția unei societăți care a fost cândva creștină, dar care, din diverse motive, se găsește în plin proces de secularizare și descreștinare.

Evident, în societatea noastră românească există o serie de fapte sociale și de realități politico-juridice care nu sunt compatibile cu învățătura creștină, cel mai grav dintre acestea fiiind pruncuciderea finanțată din bani publici (avortul practicat în instituții publice de sănătate, cu finanțare de la bugetele alimentate cu taxele și impozitele tuturor cetățenilor, inclusiv a celor mai râvnitori creștini).

Totuși, aceste fapte, deși sunt incompatibile cu învățătura de creștină, nu sunt generatoare de consecințe juridice în direcția schimbării ordinii sociale pentru a o face absolut incompatibilă cu învățătura creștină și cu practicile și instituțiile sociale din societățile care-și afirmă o identitate și o moștenire creștină (inclusiv prin însemnele și simbolurile statului).

Într-un stat ca cel în care trăim în momentul de față, oamenii au deplina libertate (deopotrivă juridică și morală) să se pocăiască pentru păcatele lor.

Dimpotrivă, într-un stat “liberal”, în care agenda drepturilor “LGBT+” devine parte a ordinii constituționale, învățătura creștină despre persoană și despre moralitate ajunge în contradicție directă cu ordinea constituțională.

O societate de acest gen (în care a triumfat ideologia de gen prin introducerea „parteneriatului civil”) poate fi considerată orice, dar în niciun caz o societate creștină.

Menținerea oricărui însemn creștin (crucea, de exemplu) pe însemnele oficiale ale statului într-o astfel de societate nu este altceva decât o imensă fraudă simbolică, istorică și culturală. În orice caz, într-o astfel de societate creștinismul încetează să mai aibă un rol ca punct de referință pentru definirea identității societății respective.

După introducerea „parteneriatului civil” începe o nouă etapă istorică, care nu este doar post-creștină ci, în mod logic, anti-creștină și, în ultimă instanță, antihristică.

În această etapă vom intra și noi, românii, în mai puțin de 5 ani, dacă se va dovedi că Florin Buhuceanu are dreptate cu estimarea sa.

Ce veți face în următorii 5 ani?

Evident, dacă ne va da Dumnezeu zile, vom trăi și vom vedea ce vom face fiecare, de la vlădică la opincă.

În următorii 5 ani noi, creștinii din România, acei câteva milioane de oameni cu frecvență regulată la Biserică, vom fi martorii (și rămâne de văzut câți vor fi și mărturistorii) unui moment de răscruce în istoria milenară a creștinismului pe meleagurile noastre.

După introducerea “pateneriatului civil” nimic nu va mai fi la fel în România noastră “creștină”. Deși, pentru mulți “creștini”, aparent nu se va schimba mai nimic.

Doar că, eventual, se vor simți tot mai îndreptățiți să ceară factorilor în drept, atât în Biserică, cât și în Stat, să facă demersurile necesare (inclusiv prin mijloacele legii penale) pentru a face creștinismul românesc cât mai puțin “homofob”, mai “tolerant”, mai “modern”, mai “european”, mai “liberal”. Într-un cuvânt, cât mai antihristic.

Date fiind realitățile confesional-demografice de la noi din țară, îmi este foarte clar că în următorii de 5 ani va fi extrem de important, ba poate chiar critic, ce va face (dacă va face ceva…) Biserica Ortodoxă Română pentru a pune stavilă demersului în care militanții pentru “drepturile LGBT+” sunt folosiți pe post de vârf de lance de forțe externe extrem de influente, plus forțele politice și de altă natură din statul nostru, plus un segment de populație cu orientare tot mai anti-clericală și cu creștere rapidă mai ales în rândul tinerelor generații.

Fac precizarea, pentru cititorii care nu sunt de confesiune ortodoxă, că prin Biserica Ortodoxă Română înțeleg deopotrivă clerul și creștinii mireni români aflați în comuniune euharistică cu Biserica Ortodoxă Universală din alte țări ale lumii, cât și în comuniune de credință și de duh cu sfinții, mărturisitorii și mucenicii Bisericii lui Iisus Hristos din toate veacurile.

Trebuie să fim lucizi și conștienți, în următorii ani ne așteaptă o luptă extrem de importantă, care va avea consecințe dintre cele mai importante atât pentru locul pe care îl va avea Biserica în societatea românească a celui de-al XXI-lea veac, cât și pentru destinele în veșnicie ale sufletelor noastre, ale creștinilor cărora ni s-a dat să fim martorii acestei noi ispitiri (mai ales în sensul originar, din slavonă, de “test”, “încercare”) a Bisericii lui Iisus Hristos în Europa umanistă, iluministă, post-creștină, multi-culturală, șamd.

Autor: Corneliu Berari

Sursa: activenews.ro

Foto: europafm.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.