În principiu, ni se deschid două căi, care, pe lângă altele, pe termen lung reprezintă și căile vieții sau ale morții pentru națiunea română.

Calea nr.1 va fi aceea în care vom reuși cumva să punem stavilă instaurării legii fărădelegii în țara noastră iar Biserica, ieșită triumfătoare și din această ispitire, va rămâne, așa cum s-a dovedit a fi fost și în timpul, dar mai ales după vremea de ispită și mucenicie din timpul regimului ateu comunist, Maică a neamului românesc, în sânul căreia vor fi botezați cei mai mulți dintre români.

Calea nr. 2 va fi aceea în care, într-o societate tot mai secularizată, laicizată și deplin „userizată” și într-un stat „de drept” în care vor trona la loc de cinste „drepturile LGBT+”, Biserica va fi împinsă înspre condiția de ONG de utilitate publică, prestatoare de servicii rituale pentru un segment de populație în plin proces de marginalizare culturală, socială și, posibil, economică.

Nu mă aștept ca finanțarea statului să înceteze, ci doar ca să scadă în volum și să fie condiționată de o atitudine cât mai puțin „homofobă” a creștinilor și, eventual, de anumite schimbări și în practica rituală, a Bisericii pe ici, pe colo, prin părțile esențiale.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla.

Rămâne de văzut ce vom alege, pe care cale vom merge cu toții, de la vlădică la opincă.

Evident, calea cea mai comodă este cea pe care ne-o recomadă domnul Buhuceanu, cu prietenii, sponsorii și aliații „drepturilor LGBT+”, a unui creștinism cât mai comod, eventual fără cruce sau a unui „creștinism” liberal „all-inclusive”, în care „crucea” ajunge să fie un simplu element de decor pe curcubeu. Să nu fie, această supremă blasfemie!

Calea Bisericii lui Hristos a fost și rămâne sub Cruce. Rămâne de văzut cum ne vom duce fiecare dintre noi crucea lui personală în următorii 5 ani, cât și în cealaltă vreme a vieții noastre, în timpul ce ne va fi dat să-l mai petrecem pe acest pământ.

Post Scriptum.

Conferința de la care a plecat acest articol a avut loc vineri, 7 iunie 2019. Duminică, 9 iunie, în Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic) am avut parte de două întâmplări, care, l-a finalul zilei, nu mi s-au părut tocmai întâmplătoare. Așa că le relatez pe scurt în continuare.

Întâmplarea nr. 1: în timp ce stau la o înghețată am bucuria să mă revăd cu un cunoscut, universitar timișorean și om cu frecvență la Biserică, după cum o sugerează și barba aranjată în stil clar pravoslavnic.

Din vorbă în vorbă, evident că ajungem la ultimele evenimente din târgul nostru, unde în ultima săptămână s-au întâmplat lucruri cu totul noi. Îi relatez pe scurt despre evenimentul de la universitate.

Amicul meu îmi spune că el este adeptul rugăciunii, că în împrejurări de genul celei întâmplate la universitate e nevoie de cât mai multă rugăciune. Cu asta sunt de acord și așa s-a întâmplat și vineri, pentru că cei care am fost acolo ne-am rugat și s-au rugat și alții pentru noi ca totul să decurgă pașnic și cu folos.

Am stabilit că amicul se va ruga în continuare pentru cei care vor avea curajul să facă ceva în mod concret pe mai departe. E bine. Totuși, în gând nu-mi pot reprima întrebările clasice cine, când, cum, cu ce și cum? Păstrând proporțiile de rigoare, nu pot să nu mă gândesc că, dacă cei mai mulți din bărbații din acel timp s-ar fi retras în rugăciune și studiu, nici urmă de mănăstire n-ar mai fi rămas Moldova lui Ștefan cel Mare.

De data asta situația este cumva și mai complicată, pentru că trebuie să ne luptăm nu numai cu fricile și cu păcatele noastre, noi, oamenii slabi dintr-un timp luciferic, în care cel mai periculos loc pentru un copil a ajuns pântecele mamei sale, dar și cu frații noștri de neam, căzuți sub robia patimilor și vrăjiți de utopia unei ideologii politice care îi folosește pe post de ieniceri în războiul cultural pentru nimicirea ultimelor rămășițe ale rostului creștin al societății românești.

Deocamdată aștept să văd dacă vreunul din cunoscuții universitari creștini din Timișoara va lua atitudine, într-o formă sau alta, față de această primă breșă pe care ideologia de gen și agenda LGBT+ a făcut-o în mod oficial în cetatea universitară timișoreană.

Sau, dimpotrivă, vom aștepta în liniște, pace și studiu, chiar în original, a lucrărilor din Patrologia Migne, ziua în care și în Universitatea de Vest, ca în atâtea universități occidentale, nu vei mai putea exprima o opinie împotriva ideologiei de gen sau cu conotații negative la adresa păcatului homosexualității fără a risca să-ți pierzi locul de muncă.

Întâmplarea nr. 2: Mai spre seară. Absolut întâmplător, dintr-o discuție cu o persoană pe care întâlnesc pentru prima dată în viață, aflu că două mari companii multinaționale din Timișoara s-au numărat printre sponsorii primului picnic „pentru diversitate” care a avut loc într-un parc public din Timișoara.

E vorba de o mare companie dintr-o țară europeană în care s-a introdus inclusiv „al treilea sex” la registrul de stare civilă și care la noi, în județul Timiș, este în prezent unul dintre cei mai mari angajatori, precum și de un important grup bancar, la care sunt îndatorați un număr mare de români și care e condus pe plan național de un personaj faimos inclusiv pentru participarea la diverse proteste civice.

Evident, nu dau nume, dar nu pot să nu observ cât de rapid s-au implicat aceste mari corporații multinaționale în susținerea procesului de re-educare culturală a românilor. Am mari îndoieli că aceste corporații ar susține și inițiative civice de altă factură, precum „Marșul pentru viață”, dar până la proba contrarie, haideți să ne uităm doar la faptele acestor companii străine care oferă un loc de muncă pentru mulți oameni din județul nostru.

Nu știu dacă știți, dar majoritatea companiilor multinaționale au câte un cod etic de „responsabiliate corporatistă”. Ținând seama de tendințele din lume, ne putem întrebarea rezonabilă despre cât va mai dura până în momentul când nu vei mai putea lucra la o astfel de corporație sau nu vei mai putea avea un contract ca furnizor extern de bunuri și servicii pentru aceste corporații fără a subscrie la un astfel de „cod” în care respectul „drepturilor LGBT+” a devenit „ a must”, o obligație care se execută, nu se discută….

Uite așa, în mod liber și democratic, în acord cu cele mai bune practici europene, nu peste mult timp s-ar putea să ajungem la situația în care, dacă nu subscrii la agenda „drepturilor LGBT+”, adio locuri de muncă sau contracte cu cei care învârt banul gros în țara noastră, ca și în întregul Spațiu Economic European. Pentru reacționari, ignoranți și înapoiați vor rămâne doar firimituri și poate nici acelea și nu pentru foarte mult timp.

„Brave New World”…. Cei din alte vremuri măcar aveau posibilitatea să fugă în munți, în pustiuri, să se ascundă prin crăpăturile pământului de ighemonii timpurilor de prigoană antihristică. Nu știu cum ne vom descurca noi, în acest timp, în care, după cum s-a putut vedea și săptămâna trecută, un mare promotor al „diversității LGBT+” este și Big Brother Google, cel care a ajuns să știe „free of charge” despre fiecare utilizator mult mai multe decât reușea să afle, cu prețul unor investiții imense în personal și aparatură, securitatea lui Ceaușescu despre cei care nu erau aveau un comportament politic corect după criteriile comunismului cu seceră și ciocan.

Autor: Corneliu Berari

Sursa: activenews.ro

Foto: bookmarkplayer.info

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.