Patru primejdii pentru România: prostia, globalismul, migrația și China (II)


Cum s-a ajuns aici?

În primul rînd prin de-industrializare. Dacă în România un actual mare ”liberal” se străduia să scape de fabricile pe care le considera ”mormane de fier vechi” prin privatizare și lichidare, ne vom aminti totuși că unii am achiesat, gîndindu-ne cu naivitate că premierul de atunci, Petre Roman, se referea la avansul tehnologic al Occidentului și la nevoia de retehnologizare.

Ceea ce, evident, nu era așa. Cum nici motivația nu era una legată de bunăstarea țării. Era un plan. Același plan care a funcționat perfect în tot Occidentul. Acolo era vorba despre externalizare, outsourcing etc. Găsirea de mînă de lucru ieftină (în India, China, Indonezia etc.) pentru a manufactura produsele industriale astfel încît să se maximalizeze profitul obținut.

Pentru că, ceea ce te învăța în Vest orice școală de business era că ceea ce contează este maximalizarea profitului pentru acționari. Nu s-a schimbat nimic! Exact asta au în vedere și astăzi ”elitele” de la Davos. Ceea ce s-a produs, în schimb, a fost o pulverizare a nivelului de trai pentru întreaga clasă muncitoare și clasa de mijloc, șomaj, cu pierderea demnității de sine, lipsa perspectivei…

Pentru segmentul antreperenorial s-au adus taxe, reglementări și hiper-reglementări, impozitarea excesivă a muncii etc.

Dar toate acestea au avut și o consecință asupra producției și comerțului autohton: cartelizarea și uciderea ideii de piață liberă, după cum arată Dan Diaconu într-un text pe care trebuie să îl citiți și înțelegeți. Mai puteți adăuga gripele aviare și porcine, activitatea lui Gheorghe Pogea, inginerul care conducea Finanțele pe vremea lui Boc și care extermina firmele mici și mijlocii sau Gelu Diaconu, șeful ANAF pe vremea lui Ponta, care făcea exact același lucru!

Dar nimic nu se compară cu mafia bancară! Dacă în Occident falimentul Lehman Brothers a dus la criza din 2008, la fel de adevărat este că a dus și la politiciele de tip “too big to fail”, care aveau să nască instituții ”prea importante” ale sistemului financiar și bănci ”prea importante” pentru sistem, companii de asigurare etc. care ”merită păstrate” potrivit ”marelui” economist Paul Krugman.

Adică, dacă ”elita” de la Davos, dacă ”geniile” de pe Wall Street sau din City-ul londonez au transformat credite neperformante in grămezi de bani fictivi și sistemul s-a prăbușit, aia e. Nimeni nu a fost răspunzător pentru ce s-a întîmplat. Nimeni nu a rămas fără bonusuri sau prime în minunatele instituții globaliste. Pentru că datoria a fost transferată cetățeanului plătitor de taxe și de impozite, muncitorului, clasei de mijloc. Mai mult, datoria s-a internaționalizat.

În România, suplimentar, dincolo de dobînzile bancare pe zero, prin care bancherii i-au spus omului de rînd că e fraier, că tot ceea ce știa despre economisire este apă de ploaie, am avut și ”șansa” de a-i avea la conducerea țării pe Băsescu și pe Boc. Oameni ”de dreapta”. Cu complicitatea guvernatorului BNR Mugur Isărescu, au contractat de la FMI, desigur cu sprijin din partea Comisiei Europene, un credit tip ”centură de siguranță”, adică de care nu aveam nevoie, doar ca să fim asigurați ”în caz de ceva”, de ”doar” 20 de miliarde de euro. Despre o parte din fonduri, cea dinspre FMI, se spune că nici măcar nu ar fi ajuns vreodată în țară!

În schimb, din acești bani s-au cumpărat certificate de trezorerie americane pentru a se injecta lichidități în ceea ce spuneam că era ”too big to fail”. Pe partea Comisiei Europene, banii s-au dus preponderent către băncile europene. Tot un fel de bailout. Mai exact, via rezerva BNR, au fost ”împrumutate” aceste bănci, cu dobînzi infime, care la rîndul lor au ”împrumutat” România, încasînd diferența de dobîndă. Și, pentru că tot au intrat niște bani, s-au prevăzut și niște bonusuri de performanță, dincolo de comisionul luat de Isărescu. Bonusurile s-au cifrat la cca. 28,4 milioane de euro. Nu mai trebuie să spun cine le-a plătit.

De bucurie, pe lîngă ”efectele crizei”, Boc și Băsescu au tăiat și salariile și pensiile, pentru că cele 20 de miliarde de euro s-au dovedit o sumă insuficientă în fața voracității ”liberale”. Asta pentru cei care povestesc despre ”ciume roșii”. Mai mult, intenția era să se contracteze și un al doilea credit de la FMI!

Dar tot aici mai trebuie amintit și ”Programul Prima casă”, nimic altceva decît o altă injecție de 7 miliarde de euro, prin garanții guvernamentale, direct în băncile comerciale. Odată acordate creditele, micile jocuri ale mafiei bancare au intrat în linie dreaptă, în special prin modificarea ratei de dobîndă la care băncile se împrumută între ele, în lei. Celebrul ROBOR. Manipularea ROBOR-ului a făcut ca toate creditele acordate să aibă o geometrie variabilă. Cu tragediile aferente și, din nou, cu nota de plată transferată direct cetățeanului.

Nu că asta ar fi vreo noutate în UE! Deutsche Bank a fost prinsă cu manipularea dobânzilor la euro, cu nereguli în zona dobînzilor la yeni japonezi, apoi Societe Generale – activităţi de tip cartel în zona derivatelor financiare pe dobînzile interbancare la euro, Royal Bank of Scotland – influenţarea dobînzilor la yeni, JPMorgan Chase şi Citigroup – la fel, manipularea dobînzilor la yeni, scandalurile LIBOR şi EURIBOR atrăgînd atenția nu doar asupra manipulării indicilor, cît mai ales asupra faptului că bănci presupus concurente colaborau pe față!

Revenind la ai noștri, să ne mai amintim doar că Victor Ponta își dorea un al doilea acord cu FMI, însă ”mai permisiv”. Numai că, Ponta a pierdut conducerea, iar ”Guvernul Meu”, condus de Julien Cioloș, a anunțat că nu va mai efectua un al doilea împrumut, din cîte se spune, promitînd liderilor europeni stoparea creșterilor salariale dar și stoparea accesării fondurilor europene, devenite între timp mai utile Germaniei pentru finanțarea migranților.

Un alt mare semn de întrebare ar fi în privința ”dorinței” României de a adera la zona Euro. De data aceasta, campionii sînt cei de la PSD și ALDE. Greu de imaginat o aderare cu salarii de 400 de euro!

Băncile sau mai precis oligarhia financiar-bancară este cea controlează conducerea politică a țării, nicidecum invers! O oligarhie bine protejată de serviciile de informații. Care servicii nu au nimic de a face cu România, ci par să vegheze la punerea în operă a ceea ce s-a numit Vienna Initiative, și ca să-i parafrazez pe Ralph De Haas, Yevgeniya Korniyenko, Alexander Pivovarsky și Elena Loukoianova, a avut menirea ”să îi transforme pe păcătoși în sfinți”, anume, să confere băncilor comerciale multinaționale drept de control comun asupra deciziilor de politică internă în Europa Centrală și de Est.

În paralel, s-a mers pe distrugerea învățămîntului și înlăturarea gîndirii prin impunerea de modele acceptabile și, desigur, pentru că există și adversari politici, demonizare. Și în România, și în Occident, învățămîntul s-a infiltrat cu cadre care să propage noua ideologie globalistă, neomarxistă, adaptări curriculare survenind neîncetat. Începînd cu grădinița și terminînd cu studiile postdoctorale, materiile de studiu mustesc a ”progresism”, feminism, teorii despre genuri și minorități.

S-au raliat procesului ONG-urile, artiști, vedetele de tot felul, în speranța lor deșartă că vor continua să ocupe poziții de vedete și pe mai departe, cu beneficiile subînțelese. În octombrie 2017, Soros a împins 18 miliarde de dolari către Open Society Foundation, acesta fiind cel mai mare transfer efectuat vreodată de un donator privat unei singure fundații. Tot aici ar trebui să intre și armata de propagandiști care au dizlocuit ziariștii de la majoritatea publicațiilor. Parte din ei, fie sînt pe statele de plată ale lui Soros, fie în solda noii Securități.

Migrația, ca și relocările, au același scop: scăderea veniturilor celor care muncesc efectiv. Nu există nimic umanitar în a accepta migranți! E doar o falsă perspectivă globalistă! Colonialistă. Imperialistă. Migrația îi îndeamnă pe cei calificați să își părăsească țara subsahariană, africană, magrebiană, lăsînd în urmă doar o subdezvoltare și mai pronunțată, sclavie modernă și aservire în fața capitalului internațional. Migrația înseamnă, în schimb, scăderea salariilor în țările de destinație, unde eventual, noii veniți vor fi angajați de multinaționale, în detrimentul cetățenilor europeni.

Să mai punem la socoteală și cheltuielile, deloc de neglijat, cu cazarea, hrănirea și îndemnizarea migranților, plata pentru pagubele produse. Cu toată presa mințind fără jenă, cu toată propaganda și cu toți politicienii încercînd să denatureze lucrurile, muncitorul european, purtătorul de vestă galbenă, a înțeles că lucrurile au ajuns prea departe în goana pentru profit.

Abandonarea credinței creștine este un alt imperativ globalist. Papa Francisc, întorcîndu-se în februarie 2019 de la Abu Dhabi, a declarat că Islamul și Creștinismul vor promova ”valori comune”. Mai mult, alături de șeici, Francisc a adăugat: ”Am vrut să oferim un semn suplimentar, clar și decisiv”. Dar poate că exact imaginea care a circulat în presa de can-can ar descrie și mai exact ”semnul” dat!

Un ultim aspect ar fi participarea la cheltuielile militare care nu ne privesc (Afganistan, rachete, avioane, crucișătoare etc.) Statele europene nu au nici un motiv să răspundă pentru greșelile făcute de alții, de complexul militar-industrial american sau de politiciele expansioniste și de o rapacitate ieșită din comun ale regimului totalitar chinez. Cu toate acestea, ”Primăvara arabă” a fost decontată tot de plătitorul de taxe și de impozite, în jur de 7 triliarde de dolari, în timp ce resursele au mers în buzunarele bogaților lumii.

La fel și în cazul României! Dincolo de participarea la aceste cheltuieli de război, România nu are absolut nici o vină nici pentru trecutul colonialist al unor țări europene, nici pentru diversele războaie duse în Orientul Mijlociu sau în Africa, deci devine cu atît mai greu explicabil de ce se plasează în sarcina cetățeanului român achitarea unor astfel de cheltuieli. Iar cînd vorbim despre chinezi, nu putem scăpa din vedere fortificațiile din Marea Chinei de Sud, care s-au făcut pe banii colectați pentru schimbări climatice. Pe care, nu-i așa, tot cetățeanul e nevoit să le achite.

Mai avem în discuție plata pentru lupta cu ”corupția” și finanțarea serviciilor. În România, acest efort financiar se cifrează la miliarde de lei anual. Miliarde care nu se duc nici în infrastructură, nici în sănătate și nu contribuie cu nimic la bunăstarea cetățeanului.

Sursa: Samizdatul

Foto: money.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.