Respingerea ideii mitului liderului politic mesianic, atotputernic

Din pacate, foarte multi au o viziune medievala despre politica, imaginand conducatorul ca pe un fel de antrenor de echipa sportiva, iar societatea ca pe niste sportivi ce executa ordinele acestuia.

Daca ar intelege clubul sportiv in relatia cu suporterii, cu alte cluburi si cu insasi societatea in care acesta se insereaza, atunci viziunea lor ar fi una mai realista. Insa, tradus in societatea actuala, un antrenor ar fi un biet secretar de stat prin minister , si nu un lider politic asa cum are el rolul social.

Nostalgia fata de figura profetica de tip Moise face ca unii sa aiba astfel de idee patriarhala despre politica. Si tocmai o astfel de mentalitate ii face niste victime sociale, niste oameni meniti sa se supuna mai curand decat sa-si ia destinul in maini.

Se poate observa aici o conceptie religioasa despre societate si conducatorul sau ca profet sau zeu. Asta releva o mentalitate primitiva despre lume (si implicit societate) supravietuitoare si in era digitala. Omul contemporan vede in conducatorul politic un profet ce are sa vina sau sa revina pe pamant pentru a face lumea un rai.

Nu mai exista tipul acesta de conducator de prin Evul Mediu. Si nici atunci „conducatorul” nu lua deciziile fara sa se consulte cu sfatuitorii sai. Dupa aceea monarhii au ramas conducatori simbolici, piese de incredere pentru popor.

Deciziile se iau la alte niveluri. Liderii politici doar executa un plan conceput altundeva de catre specialistii in strategie. Gandirea lor e cinica dar in cele din urma eficienta. Din cauza asta, de cele mai multe ori ei nu au priza la public.

Uneori se intampla sa si aiba carisma, asa cum a fost cazul lui Napoleon sau Stalin. Insa romantismul lor ii face sa se arunce in planuri nesabuite si sa ia decizii gresite sau sa produca dezastre sociale.

Figurile din esaloanele inferioare ale „liderului” ii dicteaza directia

In Romania s-a intamplat la fel. Individual, functia unui astfel de lider este mai puternica decat a oricarui altcuiva din sistem. Dar puterile subsumate ale subalternilor sunt mai puternice decat a sa.

De aceea, de frica inlocuirii, dictatori ca Ceausescu i-a indepartat din functiile importante in stat pe potentialii rivali, dupa modelul lui Stalin. Primul folosea rotatia cadrelor cu scopul de a le da posturi babane lingusitorilor.

Principala institutie facuta pentru acesti latrai a fost Securitatea. Chiar si asa, dupa cum s-a exprimat la procesul ad-hoc in urma caruia si-a gasit sfarsitul, multi „au tradat”, conform cu noile interese ale puterii din esalonul 2 si 3 in stat.

Securitatea i-a organizat lui Ceusescu o executie publica, odata cu capcana petardei de la celebrul miting de afirmare a pozitiei sale de „lider suprem”, devenit ulterior miting de adio. Prin aceasta manevra de inginerie sociala, Securitatea a reusit sa asmuta multimea infometata spre el.

In acelasi fel, presedintele american J.F.Kennedy s-a luat la tranta cu Serviciile Secrete ale sistemului, incercand sa opreasca razboiul din Vietnam, ce devenea din ce in ce mai nepopular, dar care avea o logica foarte bine definita intr-un sistem social cum e SUA, asa cum am aratat aici .

Drept rasplata, „Serviciile Secrete” americane nu au securizat (ca sa ma exprim eufemistic) zona prin care acesta urma sa treaca. Dupa cum stim, „un lunatic”, cu talent de lunetist, l-a nimerit exact in cap. Ghinion.

Ultimul presedinte american care a incercat sa tina piept fortei acestor „servicii” a fost Richard Nixon: un alt naiv care a crezut ca poate pune microfoane si asculta mai sus decat ii este permis, fara sa isi imagineze ca aceste institutii ii pusesera lui inainte camere de supraveghere si vor afla ce face.

De aceea, mai tarziu, unul ca Reagan, a invatat sa asculte ordinele, dupa cum se poate vedea in acest film:

Sursa: baldovinconcept.blogspot.com

Foto: puterea.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.