Revoluția sexuală orwelliană

Revoluția Sexuală este cel mai important eveniment social al epocii noastre. A răsturnat multe dintre structurile, obiceiurile și modurile de gândire după care viața oamenilor s-a ghidat timp de nenumărate secole.

A schimbat radical sensul familiei, al căsătoriei, al masculinului și femininului, ba chiar și ce înseamnă să fii om. Continuă să schimbe modul în care folosim limbajul, ceea ce prin sine schimbă modul în care ne încadrăm experiențele de viață.

Iar principiile ei neagă religia creștină, în al cărei adevăr eu cred cu toată ființa mea. Nu poți împăca Revoluția Sexuală cu creștinismul tradițional. Pur și simplu nu se poate.

Poți crede că această Revoluție e un lucru extraordinar, că e un lucru îngrozitor sau câte puțin din amândouă, dar nu poți nega că e un lucru crucial. Scriind în anii 1960, sociologul Philip Rieff spunea că este o revoluție mai radicală decât cea bolșevică.

Experiența LGBT – mai ales T – este manifestarea supremă a Revoluției Sexuale, pentru că se constituie în negarea totală a normativității și a naturii. Cum scriam în Opțiunea Benedict:

Americanii au acceptat căsătoria homosexuală atât de repede pentru că a intrat atât de profund în rezonanță cu ceea ce ajunseseră deja să creadă despre semnificația sexualității și a căsătoriei heterosexuale.

Avem căsătorie homosexuală pentru că majoritatea heterosexuală a ajuns să privească sexualitatea ca pe ceva în primul rând destinat plăcerii personale și exprimării de sine, și abia în al doilea rând pentru procreere.

Avem căsătorie homosexuală pentru că majoritatea heterosexuală, la rândul ei, a ajuns să privească și căsătoria în același fel cum privește sexualitatea și două generații de americani au crescut cu aceste concepții nominaliste despre sex și căsătorie drept valori normative.

A fi modern înseamnă, după cum am văzut, să crezi în dorințele tale individuale ca locus al autorității și definirii identității. Cum spune filozoful Charles Taylor: „Întreaga atitudine etică a modernilor presupune și decurge din moartea lui Dumnezeu (și, firește, din moartea cosmosului ca noțiune cu sens).”

Căsătoria homosexuală și ideologia genderistă semnifică triumful final al Revoluției Sexuale și detronarea creștinismului, pentru că ele neagră antropologia creștină în esența ei și spulberă autoritatea Bibliei.

Sexualitatea bine rânduită nu face parte din nucleul esențial al creștinismului, dar, așa cum a observat Rieff, se află atât de aproape de centru, încât a pierde învățătura limpede a Bibliei în această chestiune înseamnă a risca pierderea integrității fundamentale a credinței.

Tocmai de aceea creștinii care încep prin a respinge ortodoxia sexuală sfârșesc fie prin a respinge ei înșiși creștinismul, fie prin a pregăti terenul pentru această respingere de către copiii lor.

„Moartea unei culturi începe atunci când instituțiile sale normative nu mai reușesc să comunice idealuri în moduri care să rămână convingătoare lăuntric”, spune Rieff. Judecând după acest standard, creștinismul în America e în pericol de moarte.

Pe scurt, există o legătură clară între declinul religiei creștine, dezintegrarea căsătoriei, dezintegrarea familiei, și Revoluția Sexuală. Deja începuse să se întâmple, înainte ca „religia LGBT” să devină un cult al elitelor americane, mai ales în gazeta de știri a parohiei Manhattan (cum a fost numită publicația The New York Times de părintele Neuhaus).

Dar fenomenul s-a accelerat teribil în ultimii zece-douăzeci de ani. Dacă Ezra Klein nu e în stare să vadă acest lucru, probabil e din cauză că s-a aclimatizat atât de bine cu fenomenul – date fiind locul unde trăiește, cercurile sociale prin care se învârte și credințele sale ca persoană nereligioasă -, încât i se pare perfect normal.

Toate acestea reprezintă fundalul unui articol din New York Times, ediția de azi (link aici). Credeați poate că sfârșitul lui iunie a adus cu sine și sfârșitul jurnalismului partizan por-LGBT din NYT? Greșit!

Azi avem scurte profiluri celebrând diversitatea sexuală în rândurile newyorkezilor contemporani, acesta fiind un exemplu clasic de re-normare a societății în jurul categoriilor (homo)sexualității.

Voi explica mai în detaliu peste câteva clipe. Mai întâi, câteva citate. Primul îi aparține lui Katie Bishop, ale cărei fotografie și autodescriere dau direcția acestei postări de pe blog:

„Queer a început să nu prea mai aibă forță, în ultima vreme”, a spus ea. „Nu mai presupune niciun risc”.

Bishop are impresia că există un pericol tot mai mare, îndeosebi ca membru al comunității L.G.B.T.Q., de a te simți prea mult în siguranță și prea inofensiv.

Dar lesbiancă? Perversă? „Stigmatul are putere”, a spus ea.

A înțelege cuvintele pe care Bishop le folosește ca să se descrie pe sine înseamnă a o înțelege pe Bishop însăși. „Eu exist într-un mod foarte politic”, a spus ea.

Ea consideră termenul „femme” („femeie”, în franceză – n.n.), de exemplu, strategic ales pentru concentrarea etimologică pe feminin. „Ștergerea masculinului are forță”, a spus ea.

Iată un pasaj din porțiunea de articol despre Jacob „Jayne” Gervich, care se auto-descrie drept „trans femme nonbinar”:

Pentru Jacob „Jayne” Gervich, un asistent editor de film din South Slope, Brooklyn – care folosește pentru sine pronumele personale „they, them, theirs” (în limba engleză, pronumele personal care indică persoana a treia plural nu are gen, putând fi tradus în românește fie „ei”, fie „ele”, neexistând niciun cuvânt care să echivaleze în sens identic cu cel englezesc) –, identitatea este un concept inefabil. Gervich, căruia i s-a atribuit la naștere sexul masculin, a trecut de la a fi un puști de provincie, dintr-un orășel din Vestul Mijlociu, la a fi un autointitulat editor de film trans-femme nonbinar și soț casnic. Plus o descriere pe care „they” speră s-o atingă în viitor: părinte iubitor.

„Soția mea și cu mine încercăm să întemeiem o familie în următorii câțiva ani și încercăm s-o facem în modul tradițional, de modă veche”, a spus Gervich, a cărui soție, Allison, a fost declarată de sex feminin la naștere și se identifică drept femeie. Cei doi sunt împreună de vreun deceniu și s-au căsătorit în urmă cu doi ani la o fermă din Hillsdale, New York.

„Soția mea va fi «Mami»”, a spus „they”. „Și cred că ne-am hotărât ca pentru mine, copilul nostru să folosească apelativul «Baba»”. (Baba este un diminutiv al termenului „Abu”, care înseamnă „tată” în arabă.)

Mai departe:

„They” se gândește să facă terapie hormonală pentru tranziția la feminitate, dar deocamdată ideea a rămas în așteptare, până se va naște primul copil.

„Vremurile s-au schimbat, dar tot e un drum greu de parcurs, și niciodată nu ți-e cu adevărat clar ce-i cu tine, și poți avea în continuare îndoieli”, a spus Gervich. „Mai ales pentru persoanele nonbinare, fiindcă în cazul lor dubiile nu sunt doar «Chiar vreau chestia asta?» Ar putea însă să fie ca o întrebare gen «Chiar sunt de-adevăratelea? Chiar simt lucrul ăsta?»”

Gervich s-a gândit la adversitatea cu care copilul său s-ar putea confrunta, dar s-a consolat cu ideea că va putea să-l aline grație experienței acumulate și discernământului propriu.

„Când va fi vorba despre copilul meu și drumul lui în viață”, a spus Gervich, „eu îi voi spune așa: «Ascultă ce-ți spune vocea interioară. Ai încredere în tine. Și dă ascultare vorbelor pe care ți le spune inima ta, pentru că lumea e plină de alte voci care îți spun să te îndoiești de tine”.

Minunat, tati este un (o?) trans femme nonbinar(ă) care și-a luat filozofia de viață din filmele de la Walt Disney. Ce viață va avea acel copil!

Puteți citi mai multe asemenea povești aici.

De ce este important să dăm atenție acestor lucruri? Nu le arăt cu degetul ca Ignatius Reilly din „Conjurația imbecililor” către cinematograful Prytania; încerc să-mi fac cititorii să vadă că se întâmplă ceva radical, și încă radical de important.

Cei care nu lucrează în mass-media probabil nu realizează importanța faptului că The New York Times fixează agenda pentru restul mijloacelor de informare, mai ales cele radio-tv cu sediul la New York.

În orașul New York însuși, NYT este privit ca un ziar cam indigest și rămas în urmă, dar vedeți dumneavoastră, tocmai de-aceea ajunge să fie atât de important când NYT hotărăște că un anume lucru este normal și demn de mediatizat.

Faptul că un ziar ca NYT îi vede pe cei de felul lui Katie Bishop și Jacob „Jayne” Gervich, și modul în care ei aleg să-și ducă viața, ca pe ceva ce se cuvine sărbătorit, ne spune multe despre deplasarea Ferestrei Overton spre dezintegrarea vechilor norme.

După mine, cel mai sinistru aspect al acestei întregi situații este felul în care NYT normalizează – în mod tipic orwellian – limbajul. Gervich s-a născut băiat, dar cei de la NYT, adoptând cadrul ideologic al mișcării LGBT, spun că „i s-a atribuit la naștere sexul masculin”.

Firește, cei de la NYT, căci asta e politica ziarului, folosesc „pronumele preferate”. Exact ceea ce Orwell numește, în romanul 1984, „novlimba” sau „nouvorba”. El o definește așa:

Scopul Nouvorbei nu este doar acela de a oferi un mijloc de exprimare concepției despre lume și obiceiurilor mentale proprii adepților devotați ai SOCENG-ului [socialismul englezesc, ideologia predominantă a Oceaniei – n.a.].

Intenția este ca, atunci când Nouvorba va fi adoptată, o dată pentru totdeauna, iar Vechivorba, uitată, o idee neortodoxă – adică o idee divergentă față de principiile SOCENG-ului – sa fie literalmente de neconceput, cel puțin în măsura în care gândirea se bazează pe cuvinte.

Vocabularul ei este construit în așa fel încât să ofere posibilitatea exprimării exacte și adeseori foarte subtile a oricărui înțeles pe care un membru al Partidului ar putea dori să-l exprime, și, de asemenea, modalitatea de a ajunge la ele pe căi ocolite.

Acest lucru se realizează, în parte, prin inventarea de cuvinte noi, dar mai ales prin radierea cuvintelor nedorite și prin curățarea celor păstrate, de sensurile neortodoxe, și, în măsura posibilităților, de orice sens secundar.

Dacă schimbi limba la acest nivel de profunzime, schimbi și modul în care vorbitorii acelei limbi concep realitatea. Aceasta este esența totalitarianismului, în cartea lui Orwell: ideea că realitatea însăși ar fi mutabilă și nu ar avea niciun fel de existență obiectivă, și că poate fi făcută să fie orice spune Partidul că este. Mai departe, zice Orwell:

Până la urmă, Partidul va anunța că doi și cu doi fac cinci și fiecare va fi obligat să și creadă că fac cinci. Este inevitabil să vină și cu afirmația asta, mai devreme sau mai târziu; legea poziției lui o cere. Filozofia Partidului neagă, în mod tacit, existența realității obiective. Erezia ereziilor este bunul-simț.

Și înspăimântător nu este faptul că poți fi omorât dacă îndrăznești să gândești altfel, ci că s-ar putea să nu ai dreptate. Pentru că, la urma urmei, de unde știm noi că doi și cu doi fac patru? Sau că forta gravitației chiar acționează?

Sau că trecutul nu poate fi schimbat? Dacă și trecutul și lumea exterioară există numai în minte și dacă mintea este controlabilă, atunci cum rămâne? […]

Partidul îți spune să respingi evidența ochilor și a urechilor tale. Asta este directiva lui cea mai importanta, cea fundamentală.

Că există masculin și că există feminin – două realități biologice absolut elementare –, asta este acum erezie. Trebuie să respingi evidența ochilor și urechilor tale, altfel ești un bigot. Ești, ca să folosim alt termen orwellian, criminal în gândire.

Realitatea este acum „queer”-izată, în sensul larg al termenului folosit de învățații studiilor de gen. A „queer”-iza înseamnă nu numai să aplici categoriile „queer” asupra analizei culturale, ci și, conform acestor explicații de pe Wikipedia:

Într-un context mai curent, metodele „queer”-izării trec de granițele unei critici a literaturii, năzuind să examineze tot felul de subiecte, de la cele din cultura populară și până la problematici mai abstracte, cum ar fi teologia și timpul.

În eseul despre avantajele teologiei „queer”-izării, Thelathia „Nikki” Young spune că „queer”-izarea este un mod de „[a deconstrui] raționamentele logice și cadrele analitice care funcționează în interiorul concepțiilor teologice și etice vechi și noi”.

Pe lângă aceste deconstrucții, ea susține că „queer-”-izarea „demontează dinamica puterii și a privilegiului, care încă mai persistă printre subiectivități ale diversității”,

Cu alte cuvinte, „queer”-izarea se referă la dez-integrare, și, în fapt, dez-integrare motivată politic. Credința fundamentală, aici, este aceea că nu există niciun adevăr obiectiv care să fie aflat în descoperit, ci numai interpretare.

Caz în care, revoluționarii ar trebui să-și folosească puterea ca să re-normeze societatea în conformitate cu categoriile „queer”.

Și tot din 1984:

Deja suntem pe cale de a jugula anumite atitudini care au supravieţuit dinainte de Revoluţie. Am rupt legăturile dintre copil şi părinte, dintre bărbat și bărbat, dintre bărbat şi femeie.

Trăim acum într-o variantă a acestui lucru, în timp real. La asta mă refer când spun „totalitarism subtil”. Nu e vorba despre a învăța să arăți mai multă compasiune minorităților sexuale.

E vorba despre re-ordonarea realității. Deja au început, ei – mediul academic, mass-media, Capitalul Vigilant, alături de alții –, să demoleze obiceiurile de gândire care au supraviețuit dinainte de Revoluția Sexuală. Au început să abolească omul.

E caraghios, dar dacă postul CBN al lui Pat Robertson ar fi difuzat același material ca în articolul de azi din NYT, ar fi fost denunțat ca homofob, fiindcă atrage atenția în mod negativ asupra unor oameni pe care postul de televiziune îi vede ca fiind niște ciudățenii.

Vedem aici un exemplu din ceea ce eu numesc Legea Observației Motivate: Nu ai voie să iei aminte la perversitatea sexuală, decât dacă ești pregătit să afirmi că e o chestie pozitivă, progresistă.

De exemplu, Katie Bishop se caracterizează pe sine ca „pervertită”, ceea ce cu siguranță și este. Poți folosi acest cuvânt doar dacă o faci pentru a-i aproba perversitatea lui Katie Bishop sau perversitatea în general.

Dacă o numești „perversă”, sau îi numești „perverși” pe cei ca ea, însă în sens peiorativ – ei da, atunci ești un infractor al gândirii.

Alt exemplu: dacă ai citit articolul din NYT și spui „Ce frumos că societatea se schimbă ca să observe și să afirme cu tărie toate aceste identități de gen și sexualități, și ce frumos că NYT ia în sfârșit aminte!”, nu ai comis vreo crimă în gândire.

Dar dacă citești și zici „Ce nenorocire că societatea se deconstruiește singură și îmbrățișează de bunăvoie o formă de nebunie, și ce bizar că principalele canale de informare în masă ca The New York Times scriu constant despre chestia asta, la modul complet propagandist” – păi, în acest caz, trebuie că ești un bigot obsesiv de dreapta.

Unul dintre cele mai totalitariste aspecte ale acestei etape din Revoluția Sexuală îl constituie faptul că îți pretinde să nu observi cât de radicală este. Exact asta vrea să spună Orwell prin dublugândit, despre care spune că este o formă de „control al realității”:

Winston îşi lasă braţele să-i cadă pe lângă corp şi-şi umple din nou plămânii cu aer. Mintea îi alunecă în lumea ca un labirint a dublugânditului. Să ştii şi să nu ştii, să fii conştient de o totală veridicitate în timp ce spui minciuni cu grijă construite, să susţii în acelaşi timp două idei care se exclud reciproc, ştiind că sunt opuse, şi totuşi să crezi în amândouă; să foloseşti logica împotriva logicii, să renegi morala în timp ce o pretinzi altora, să crezi că democraţia este imposibilă şi că Partidul este păstrătorul democraţiei; să uiţi orice este necesar să uiţi, pe urmă să readuci lucrul respectiv în memorie exact când este nevoie de el şi să-l uiţi imediat din nou; şi, mai presus de toate, să aplici acelaşi proces de gândire procesului însuşi. Iată care este cea mai înaltă subtilitate: să provoci în mod conştient inconştienţa şi pe urmă să redevii conştient de actul de autohipnoză pe care tocmai l-ai săvârşit. Chiar şi simplul fapt de a înţelege cuvântul dublugândit presupunea folosirea dublugânditului.

Ceea ce se întâmplă nu se întâmplă. Perversitatea este Progres. Masculinul este Feminin. Adevărul este Minciună. Libertatea este Sclavie. Războiul este Pace. Cum scria Sir Roger Scruton:

Nouvorba apare ori de câte ori scopul primordial al limbii – care este acela de a descrie realitatea – se vede înlocuit de scopul rival de afirmare a puterii asupra limbii. Actul fundamental al vorbirii nu este decât superficial reprezentat de gramatica asertorică. Frazele Nouvorbei sună ca niște aserțiuni, dar logica lor fundamentală este aceea a incantației magice.

Ele invocă tacit triumful cuvintelor asupra lucrurilor, futilitatea argumentului rațional și totodată pericolul opunerii de rezistență. Drept rezultat, Nouvorba și-a dezvoltat propria sintaxă specială, care – deși strâns înrudită cu sintaxa utilizată în descrierile obișnuite – evită cu grijă orice întâlnire cu realitatea sau orice expunere la logica argumentului rațional.

Françoise Thom a susținut acest lucru în strălucitul ei studiu La langue du bois („limba de lemn” – n.n.). Scopul Nouvorbei comuniste, ca să citez cuvintele ironice ale autoarei, a fost acela de „a proteja ideologia de atacurile răutăcioase ale lucrurilor reale”.

Indivizii umani sunt cele mai importante dintre acele lucruri reale, obstacolele pe care toate sistemele revoluționare trebuie să le învingă și pe care toate ideologiile trebuie să le distrugă. Atașamentul lor față de particularități și situații neprevăzute; tendința lor stânjenitoare de a respinge ceea ce s-a prevăzut pentru a-i face mai buni; libertatea lor de alegere și drepturile și îndatoririle prin care ei și-o exercită – toate acestea sunt obstacole pentru revoluționarii conștiincioși, în strădania lor de a-și implementa cincinalul.

De unde și nevoia de a formula opțiunea politică într-un așa fel încât indivizii să nu aibă niciun cuvânt de spus. Nouvorba preferă să vorbească despre forțe, clase și marșul istoriei, și privește faptele Marilor Personalități ca subiecte admisibile pentru discuție numai pentru că Marile Personalități, ca Napoleon, Lenin și Hitler, sunt de fapt expresii ale forțelor abstracte, cum ar fi imperialismul, socialismul revoluționar și fascismul. „Ism”-ele care guvernează schimbarea politică acționează prin oameni, dar nu dinspre oameni.

Așa se instituționalizează pe sine Revoluția. Winston Smith a început prin a crede că „nimic nu-ţi aparţine, afară de cei câţiva centimetri cubi de sub ţeastă”. Dar Partidul îi va arăta că, dacă Partidul dorește, poate să-i invadeze și să-i dreseze și mintea, și-l poate face să-l iubească pe Fratele cel Mare.

Poate că se va ajunge și acolo. Dar trebuie să le arătăm nemernicilor că nu vom ceda fără luptă. Nu trebuie să le cedăm nicio palmă de teren, nici în captele noastre și nici altundeva. Începi să înțelegi de ce sfatul fundamental pe care Soljenițîn l-a dat rezistenței antisovietice a fost „Să nu trăiți prin minciuni”. În acest clip recent, un elev scoțian pe nume Murray, pedepsit pentru infracțiune în gândire, ne arată un mod de opune rezistență:

Autor: Rod Dreher

Traducere după theamericanconservative.com adaptare reactionarii.home.blog

* Fragmentele din 1984 sunt preluate din ediția în limba română apărută la Editura Polirom, Iași, în 2002, în traducerea lui Mihnea Gafița.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.