In 1990, securistii bisnitari deja aveau un plan de acaparare a economiei nationale, de impartire a ei la bucata si de trecere a bunurilor de la „popor” la „patroni”. Acest lucru s-a intamplat in mare parte ulterior.

Iliescu a fost omul lor de legatura cu „poporul”, dar si de legatura intre cele doua factiuni din Securitate. Asa comunist intarziat cum a fost el, Iliescu a fost, pentru acesti sacali, cam ce doreau ei de la Ceausescu. Adica un bun acoperitor al instaurarii capitalismului feroce care sa le satisfaca nevoia patologica de inavutire nelimitata.

Si el, baiat finut cum il stim, le-a permis aceste manevre si i-a lasat sa isi dezvolte ambitia de a deveni capitalisti. La drept vorbind, nu prea avea de ales: oricand ar fi putut fi tras la raspundere pentru chemarea minerilor. Dimpotriva, Emil Constantinescu se plangea ca securistii l-au invins.

Noroc ca nu a facut ilegalitati caci altfel il si pedepseau. Basescu a ramas in functie in 2012 tot prin sustinerea vechilor camarazi de la securitate. Desigur, nu puteau sa-si lase colegul la greu.

Dupa acelasi principiu al colegialitatii, niciun mare tortionar comunist nu a fost condamnat in perioada postdecembrista, desi insusi comunismul a fost condamnat cu surle si trambite in Parlament. S-a creat si un institut special de investigare a crimelor sale. (Actualizare 2016: recent tortionarul Visinescu a fost in cele din urma condamnat la o varsta inaintata, o masura tardiva cu scop de PR, desigur)

E greu sa recunoastem, dar toate acestea au fost praf in ochi. Multi ne-am entuziasmat ca, dupa 20 de ani, in sfarsit am scapat de comunism, ca tranzitia s-a terminat. Acest circ era insa doar o manevra de a impiedica accederea la Putere a neocomunistilor.

Daca s-ar fi reconstituit intr-un partid, ei ar fi putut sa stranga cu usurinta suficiente voturi in asa fel incat sa treaca de pragul de accedere in Parlament. Intoarcerea la comunism e ceva ce ar fi incurcat mult planurile vechilor securisti ajunsi astazi corporatisti.

Ocupand functii importante in stat, controland media in cele mai intime detalii, ei au devitalizat incet si sigur reperele industriei nationale, ajungand treptat sa puna mana pe cele mai importante dintre ele. Prin aceste manevre, ei au luat fata capitalistilor exilati care voiau sa vina in 1990 in Romania si sa faca afaceri aici.

Asa ca Piata Universitatii din 1990 nu ar fi putut niciodata reusi, pentru ca insasi „Revolutia” nu a reusit, in sensul in care s-a autoprezentat, ca trezire a constiintei nationale. Daca proclamatia de la Timisoara, preluata ulterior de Piata Universitatii, ar fi fost pusa in practica, atunci acesti strategi ai interceptarilor si actiunilor metamafiote din stat ar fi fost eliminati de pe piata trecerii proprietatii statului in cea a privatilor.

Pentru ca ei insisi ar fi fost interzisi la ocuparea functiilor cheie in stat. Si acesta este exact testul esuat al „Revolutiei Romane”, respectiv faptul ca nu poporul a facut-o, ci doar a participat mai mult sau mai putin adormit la ea. De fapt cam aceasta e starea poporului in general.

Dar in iunie 1990 au fost mai multi protestatari decat in decembrie 1989. Dar, de data aceea, Securitatea n-a mai lasat „revolutionarii” sa creada ca pot schimba ceva. Nu mai era nevoie de ei, odata ce bula mitului „maretului conducator” se va fi spart.

Logica acestei actiuni este lupta dintre vechii chiaburi/mosieri si vechii lor tortionari ajunsi securisti. Daca nu ar fi intervenit atunci, practic Securitatea si-ar fi taiat copacul de sub picioare. Vorbim aici de doua ideologii de nivel mediu de generalitate, conform aplicabilitatii lor vizibil in plan concret.

Prima este cea a capitalismului interbelic prelungit putin in epoca postbelica. Cealalta este cea a comunismului esuat, dar cu complex de superioritate fata de capitalism. Stim ca in 1990 au existat morti prin impuscare. Nimeni nu avea in 1990 arme in afara de ei care nu trebuiau sa nu se justifice nimanui.

Munitia militiei si armatei putea fi usor controlata. Asa ca e clar cine a impuscat acei oameni. Dar nimeni nu a fost tras la raspundere tocmai pentru ca la nivelul deciziilor nu s-a dorit incriminarea celor cu functii inca inalte.

Numarul mortilor in iunie 1990 e mic pentru amploarea anihilarii fenomenului Pietei Universitatii. Asta pentru ca Securitatea si-a dovedit inca odata competenta in materie de inginerie sociala. Ei au venit cu o gaselnita intim legata de Ion Iliescu: minerii.

Acestia au devenit noua masa de manevra la fel cum, cu 6 luni in urma, rolul acesta il avusesera muncitorii la mitingul de adio al lui Ceausescu. Naivi si un pic aburiti de alcool, minerii au fost discreti condusi sa sape in sediile partidelor de opozitie si a nucleelor democratice din Bucuresti.

Precizia cu care au nimerit in aceste locuri e remarcabila daca tinem cont ca multi dintre ei calcau atunci pentru prima data in capitala. Crezand ca distrug pe golani, sau pe reprezentantii noului regim „burghezo-mosieresc” care avea conotatii negative in mintea lor, minerii au fost jandarmii anilor 1990 pentru inabusirea protestelor anticomuniste. Daca ne uitam la siluete, uniforme si comportamente, atunci vom vedea asemanari izbitoare.

Sursa: baldovinconcept.blogspot.com

Foto: cotidianul.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.