Cea mai mare excrocherie, minciună, fundătură, în care ne-a înghesuit mafia financiar-bancară globalistă, este conceptul de societate civilă, combinat cu cel de „power to the people”. Mai precis, aşa-zisul transfer al puterii către cetăţean.

Desigur, după cum vom vedea, nu către orice cetăţean, deşi principiile frumoase aşa grăiesc, ci către cei aflaţi de partea bună a baricadei.

Adică către cei aflaţi în slujba mafiei anticristice amintite mai sus. Azi se mai spune de partea „sistemului”. Sau a statului ascuns, paralel, a puterii reale, nu a celei afişate, care nu e altceva decât o proiecţie pe ecranul pe care se desfăşoară filmul unei realităţi contrafăcute 100 %.

Ce este sau cine este societatea civilă (SC)

Atunci când se vorbeşte despre SC, mulţi cred că este vorba numai despre ong-uri. În realitate, din SC fac parte formulele de asociere cu personalitate juridică sau fără, altele decât structurile guvernamentale, plus cetăţeanul activ (un alt concept introdus pornind de la cel de societate civilă).

În principiu, tot ce mişcă şi are o implicare civică (adică cetăţenească), adică tot cetăţeanul implicat într-o formă organizată, sau spontan, într-o cauză care are efecte şi asupra altora.

Tot aici găsiţi şi partidele politice şi media. În cazul ultimei, prezenţa este oarecum paradoxală atât timp cât asocierile economice nu sunt parte a SC. Iar media, în afara celei dezvoltate în ultimii ani pe net, este, pentru patronii din sector, o activitate economică ca toate celelalte.

E adevărat, cu ceva în plus: calitatea de instrument de lobby, propagandă, manipulare, condiţionare, albire a creierului cetăţeanului.

Nu fac parte din SC, structurile statului – în care găsim însă membrii diverselor forme de SC, de la cetăţeanul activ la partide. În final, conceptul este o deplină şi voită aiureală făcută cu un scop precis despre care vom vorbi mai jos.

Despre societate civilă începe să se vorbească cam de pe la Revoluţia Franceză, conceptul de societate civilă fiind inventat, dezvoltat şi livrat, egalitarist şi uniformizator, la pachet cu toate celelalte ingrediente ale „societăţii cetăţenilor”, destinate a fi uneltele teoretice, apoi practice, ale înlocuirii societăţii ierarhice de tip medieval, cu cea orizontală de astăzi.

Dacă ne uităm că printre teoreticienii săi au fost, alături de Hegel, Marx şi Gramsci, două personaje odioase ale construcţiei vechiului şi actualului stat totalitar global (de nuanţă zisă comunistă, o altă perdea de fum), ne lămurim repede că societatea civilă nu este nimic altceva decât un instrument al acestei transformări şi construcţii.

Trăiască deci societatea civilă. Bună!

Cea care a împlinit visul milenar al omului: l-a făcut cetăţean şi i-a dat statul pe mână. „Power to the people!” E adevărat, cu o clauză scrisă mic în subsolul actului de donaţie: nu oricui cetăţean, ci numai unora dintre cei activi, şi nu oricărei SC.

Pentru că sunt două feluri de cetăţeni : cetăţenii activi „buni” (CAB) şi cetăţenii activi „răi” (CAR).

Între ei mai sunt şi cei neutri, dar aceştia vor sfârşi, mai devreme sau mai târziu, într-o tabără sau alta. Asemenea, avem o societate civilă bună (SCB) şi o societate civilă rea (SCR). Şi tot asemenea, o societate civilă neutră cu acelaşi destin.

Calificativele, pedepsele şi recompensele le oferă mafia globalistă direct şi prin intermediul agenţilor săi de influenţă din politică şi din SC.

De aceea, invers de cum ne-am aştepta, oficial, cei buni sunt cei care lucrează la distrugerea lumii vechi şi reconfigurarea ei într-o lume de zombi, iar cei răi sunt cei care se opun acestui proces global de transformare.

În acest moment, chiar dacă se constată o trezire din somn a unora dintre semenii noştri, fluxul masiv este de fapt pe direcţia oficială, pentru că oamenii mafiei anticristice au ocupat masiv sectoarele educaţiei, culturii, economiei, politicii, media şi civismului în tot Occidentul şi un fenomen asemănător are loc în fostele state comuniste, în state sud-americane sau în cele asiatice.

Şi unde nu avea chef să aibă loc, s-au aranjat tot felul de revoluţii, care să ne bage cheful în cap.

Agenţii de influenţă ai mafiei anticreştine globaliste

Aşa că nu toată lumea are statul pe mână, ci numai CAB şi SCB. Care, de fapt, nici nu sunt cetăţeni activi, sau societate civilă, ci agenţi de influenţă fără personalitate juridică – cetăţenii „buni” – şi cu personalitate juridică – aşa zisele ong-uri „bune”. Deci nu ar avea că căuta în SC.

Şi aici este marea escrocherie: promotorii globalizării sclavagismului contemporan şi-au dublat pârghiile prin care controlează tot ceea ce se face şi tot ce mişcă la nivelul administraţiilor centrale – guverne – şi al administraţiilor locale. Adică, au pe terenul în care se joacă meciul vieţilor noastre o echipă care centrează şi altă echipă care dă cu capul.

Recte: CAB şi SCB, prin care promovează de ani buni politicile la zi în toate domeniile, şi politicienii din partidele care îi slujesc, care aprobă aceste politici şi fac astfel, pe ocolite, politica mafiei financiar-bancare globaliste.

Dar staţi. Asta nu e totul. La rândul ei, SCB, care pretinde că înglobează şi media (aflată covârşitor în slujba aceleiaşi mafii), se face că nu mai ştie acest lucru atunci când trebuie pornită o campanie pentru o cauză mafiotă sau alta. Aşa că apare pe teren şi echipa media, pe post de arbitru care preia pasele de la SCB şi pune mingile la cap sectorului politic.

În felul acesta, în ultimii 70 de ani aproape tot ceea ce s-a decis în politică este rezultatul presiunilor, lobiului, şantajului public, dezinformării, manipulării, propagandei, minciunilor ridicate la rang de adevăr, programelor şi proiectelor făcute de specialişti inventaţi şi mai ales de funcţionarii îmbrăcaţi în blăni de oaie civică, dar plătiţi de mafie, ale SCB şi ale media.

Actul final îl joacă partidele de la guvernare şi din opoziţie (de fapt, iarăşi covârşitor, două echipe aflate în slujba aceleiaşi mafii care bat în cuie dorinţele mahărilor mafioţi).

Spre această SCB sunt pompate zeci de miliarde de dolari, care se întorc sub forma a zeci de mii de miliarde. În bugetul ong-urilor „bune” vin bani de la alte ong-uri „bune”, care sunt finanţate de alte ong-uri „bune”, la rândul lor alimentate de fundaţiile mafioţilor globalişti. Pe tot acest traseu apar şi îmbelşugatele finanţări de la bugetele de stat – adică mafioţii, dirijează spre agenţii lor de influenţă banii tuturor.

În acest timp, CAR şi SCR sunt neglijaţi, descurajaţi, nu primesc finanţări, nu au parte decât de o mediatizare generalizatoare extrem de negativă, primesc şuturi în gură, uşi care le strivesc feţele, ameninţări, desfiinţări şi nu reuşesc să fie văzuţi şi auziţi decât periferic în spaţiul public.

De aici şi impactul lor redus, astfel că lumea se schimbă după politicile dorite şi impuse de mafie prin reţeaua ei planetară de ong-uri şi personalităţi servitoare.

Puterea difuză = putere concentrată

Avantele acestei scheme piramidale cred că deja le-aţi intuit:

– Mafia are mai multe echipe cu care să-şi impună politicile şi în final politica.

– Treptat, politicul s-a şi a fost compromis, astfel că astăzi credibilitatea o are SC.

– Presiunea este tot mai mare ca să apară guverne şi administraţii locale alcătuite din membri ai SC (SCB, evident). Şi tot mai multe guverne cooptează membri ai SCB.

– În urma consultărilor cu SCB, preşedinţi, prim-miniştri, parlamente şi guverne iau decizii fundamentale. În aceste consultări – cum au fost cele pe justiţie organizate de preşedintele Iohannis – nici măcar nu participă organizaţiile celor din domeniul respectiv, ci cele care au voie, sunt plătite şi „îndreptăţite” să-şi dea cu părerea pe teme pe care în fapt nu le stăpânesc.

– Prin mutarea accentului către cetăţean şi societatea civilă (evident, „CAB”, „SCB) puterea reală concentrată în mâna mafiei oligarhice reuşeşte să se mascheze ca şi când nici nu ar exista; iar pentru daune există la îndemână cei din politică gata oricând să se jerfească ca „vinovaţi de serviciu” pentru mascarea stăpânilor lor.

– Deşi apolitice prin statut, ongurile „bune” sunt tot mai agresive în plan politic, organizează manifestaţii, lovituri de stat, revoluţii, devenind parte activă a politicii. Finanţarea şi filiaţia acestora sunt adesea destul de transparente, dar propaganda şi manipularea reuşesc să inducă pe tot parcursul ideea că de fapt noi cetăţenii ne-am revoltat, am dărâmat, înlocuit.

– La nivelul vizibil, palpabil, puterea devine tot mai difuză, tot mai greu de tras la răspundere – pe cine, pe cetăţeni? Păi nu ăsta e democraţia? Nu e ideal ca cetăţeanul să conducă? – dezgustate, ameţite, sufocate de consumism şi hedonism, şi cu un complex de vinovăţie tot mai accentuat, chiar dacă refuzat la nivel conştient, masele devin dezinteresate de ceea ce li se întâmplă, gata să cedeze, să abdice, să renunţe la valorile şi principiile moştenite, cele care le asigură identitatea.

În realitate, puterea a atins un grad de concentrare similar celor din monarhiile absolutiste în care un rege şi echipa apropiaţilor lui (de exemplu, un Rothschild şi gaşca) deţin toată puterea. La ei însă nu se ajunge, puţin sunt cei conştienţi/interesaţi de faptul că din acel centru li se formatează viaţa, că acolo se iau în realitate toate deciziile politice şi de acolo se fac toate jocurile, revoluţiile şi războaiele, că în spatele acestui centru preocupat de distrugerea omului stă cel preocupat de răzbunarea pe Dumnezeu; şi asta pentru că între cei care iau deciziile şi noi ceilalţi sunt sute şi mii de perdele ale SC şi media.

Astăzi, mafia financiar-bancară globalistă, inelul imperial al clasei sociale denumite odată burghezie, contestatară la timpul ei a statului absolutist medieval, este pe cale să reuşească construcţia statului absolutist „democratic” la nivel mondial; o formulă mai opresivă, mai nocivă, mai infecţioasă şi mai mortifiantă decât oricare altă dictatură din istorie.

Autor: Paul Ghiţiu

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.