Imaginați-vă că sunteți în viața reală un Tony Stark: un miliardar, un playboy vrăjitor al tehnologiei care dezvoltă nave spațiale de multe miliarde de dolari, care nu doar că vor privatiza călătoriile în spațiu, dar vor ajuta omenirea să ajungă şi pe Marte.

Și imaginați-vă că anunțați această poveste pe Twitter, cu o poză mare, atrăgătoare, a planetei roșii, „Ocupați Marte”… Doar pentru a ți se pune că ai postat din greșeală o imagine a Lunii. O lună roșie „însângerată”, desigur, dar cu toate astea o lună.

Din fericire, miliardarul cool care vinde mașini electrice și îi salvează pe copiii thailandezi din peșteri (și vinde pe de altă parte „nu aruncătoare de flăcări” pentru a câștiga ceva bani) s-a comportat exact cum te-ai fi așteptat: a postat o serie de emoticoane cu zâmbete până la lacrimi și un mesaj inimos „și Luna”.

Câtă clasă! Dar, din nou, v-ați fi așteptat la altceva din partea omului despre care Werner von Braun a prezis că va fi viitorul lider al planetei Marte? Desigur că nu.
Ceea ce au pierdut mulți din vedere în gafa Lună/Marte este un alt tweet al lui Musk. Ce-i drept, acesta nu este atât de incitant pentru publicul larg: „accelerarea dezvoltării Starship pentru a construi tehnocrația marțiană.”
Tehnocrația marțiană? Ce e asta? O altă ciudățenie a tocilarului IT-ist plin de bani și iubit de toată lumea?

Din păcate, nu. În fapt, s-ar putea ca fanii lui Musk să nu știe este că el are o legătură foarte reală cu mișcarea/partidul poltic istoric Tehnocracy, Inc., ceea ce ar putea explica figura lui Musk, ascensiunea sa și unele dintre ideile mai stranii cu privire la fuziunea dintre oameni și mașini.

Pentru acei puțini oameni care nu au auzit în viața lor de Elon Musk, iată câteva date:

S-a născut în Pretoria, Africa de Sud, în 1971, părinți fiind Errol și Maye Musk (născută Haldeman). Un tânăr sclipitor în ale informaticii a învățat singur programare la vârsta de 10 ani.

S-a mutat în Canada în 1989 și în SUA în 1992 pentru a studia economie și fizică la Universitatea din Pennsylvania. A mers la Stanford pentru a-și obține un doctorat în fizică, dar s-a lăsat păgubaș după două zile.

A fondat în anul 1995 Zip2, o companie de software, pe care a vândut-o în 1999 către Compaq cu un profit de 22 de milioane de dolari. Aici povestea devine mai familiară.

După ce a făcut primele sale milioane prin vânzarea acestei companii, Musk a lansat „X.com” una din primele companii de servicii financiare online. X.Com a fuzionat cu principalul său competitor, Confinity, care deținea un serviciu de transfer financiar numit PayPal.

Musk a fost CEO al PayPal până în anul 2000 și a rămas principalul său acționar până când compania a fost cumpărată de eBay în anul 2002 pentru 1,5 miliarde de dolari. Musk a încasat 165 de milioane de dolari din această tranzacție.

Mai departe, Musk a fondat Space X, care împrumută bani de la guvern la dobânzi ridicol de mici, și Tesla, care împrumută bani de la guvern la dobânzi la fel de ridicol de mici, și SolarCity, care împrumută de la SpaceX și Tesla.

Nici Tesla, nici SolarCity nu fac de fapt bani, dar în epoca entităților de tipul YouTube, care se laudă cu miliarde de utilizatori, dar care nu oferă niciun „termen” pentru a a trece pe profit, poate că putem să trecem asta cu vederea.

După cumă observa Market Slant în descrierea schemelor lui Musk: „Elon Musk are acum două companii care nu fac bani (Tesla și SolarCity) și are una care face bani din plăți în avans pentru servicii care încă nu sunt disponibile (SpaceX).
Toate sunt finanțate din banii contribuabililor americani la dobânzi cu mult sub cele din piață. Lucrurile par așezate în clipa de față pentru o finanțare cu monedă inflaționată sub forma acțiunilor Tesla, pentru ca domnul Musk să facă rost de bani reali.”
Mai recent, Musk a devenit cunoscut pentru… să le spunem „excentricitățile” sale. Ca atunci când l-a numit pe săritorul britanic Vernon Unsworth – care a ajutat la salvarea copiilor thailandezi în 2018 și care l-a acuzat pe Musk că s-a implicat doar pentru faimă – drept un „pedo tip”.
Sau ca atunci când a anunțat (mincinos) că are asigurată finanțare pentru Tesla. Sau ca atunci când a fumat marijuana în emisiunea lui Joe Rogan, iar 6% din valoarea acțiunilor Tesla s-a evaporat ca un fum.
Pentru fanii săi, toate acestea contribuie la aura sa. Este doar un tip imprevizibil, distractiv, care știe cum să genereze publicitate și să facă bani.

Totuși, după cum și fanii săi sunt obligați să recunoască, aceasta înseamnă că se laudă exagerat și nu susține toate proiectele pe care le anunță. Producția modelelor Tesla este cu mult sub așteptări, iar „denunțătorii” au revelat că procesul de producție este un dezastru.

Viziunea sa a unui „NY-DC în 29 minute” futuristic s-a transformat într-un tunel pentru mașini normal. Compania sa de explorare a spațiului primește miliarde de dolari din banii contribuabilor.

Contribuția sa minoră la majorarea de capital de la Tesla în valoare de 2,8 miliarde de dolari dovedește că nu are încredere în produsul său, ori că este prea îndatorat pentru a mai face o investiție remarcabilă.

Dar pentru fanii săi, toate aceste eșecuri nu sunt decât semne ale faptului că geniul lui Musk îl împinge constant dincolo de limitele tehnologiei actuale. Detractorii săi au o explicație mai simplă: este un șarlatan.

Dar dacă ar fi doar un șarlatan, nu ar fi mare lucru. Problema este că Musk este mult mai rău decât atât. După cum notam undeva: „Musk este ca Belezebuth, apărând de fiecare dată când finanțarea guvernamentală, cercetările militare și tehnocrații Bilderberg se reunesc.”

Când bunii noștri prieteni de la DARPA  țin o Conferință de Robotică, Musk este acolo.

E nevoie de cineva să promoveze transhumanismul? Musk este voluntarul care explică pericolele potențiale ale inteligenței artificiale doar pentru a-și prezenta propria soluție: trebuie să fuzionăm cu mașinile doar pentru a nu deveni „irelevanți” când roboții vor prelua conducerea.
(Ah, și se întâmplă ca Musk să dețină o companie care lucrează la primul lanț neuronal pentru tehnologia necesară fuziunii minte mașină).
Da, indiferent unde se întâlnesc cotoii globaliști cei grași pentru a discuta idei tehnocratice pentru viitor, poți să pariezi că Musk va fi prin apropiere. Dar partea din poveste pe care s-ar putea să nu o știți este că înclinațiile tehnocrate ale lui Musk derivă parțial din genele sale. Vedeți voi, Elon Musk este nepotul lui Joshua Haldeman.

Nu ați auzit niciodată de Joshua Haldeman? Poate că nu mai este cunoscut astăzi, dar a fost o figură notabilă în trecut, fiind, printre altele, și „directorul de cercetare” și liderul filialei canadiene a Partidului Tehnocratic.

Tehnocrația a fost o ideologie socială, filosofică, politică care încerca să construiască un sistem de control științific asupra societății (…) Potrivit acestei ideologii, tulburările economice, cele sociale și chiar geopolitice, ar putea fi eliminate dacă tehnocrații ar avea controlul total al economiei.

Ramura canadiană a Partidului Tehnocrat a făcut suficientă vâlvă încât să fie interzisă în Canada, unde s-a considerat că această organizație subversivă de revoluționari conspiră pentru a răsturna guvernul. Întâmplarea l-a făcut pe Haldeman să părăsească Canada și să se mute în Africa de Sud, unde nepotul său Elon Musk s-a născut.

Această legătură nu este doar tangențială. Ne spune ceva despre rădăcinile lui Musk și despre ideile sale. Și ne spune că atunci când ne anunță că se pregătește „să construiască tehnocrația marțiană” nu folosește acel cuvânt fără să știe exact ce înseamnă. Știe exact ce înseamnă.

După cum nota Financial Times: „poate că tehnocrația va ajunge să fie instaurată pe Marte”.

Să sperăm că nu. Dar mai înainte trebuie să-i convingem pe fanii Musk de ce o tehnocrație reprezintă o idee rea. Bine că avem un documentar excelent pe subiect pe care îl putem prezenta la liber.

Autor: James Corbett

Traducere si adaptare: contramundum.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.